Începând cu data de  24.03.2020, ARTI prin Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS a lansat campania #HaiCuImplicarea prin care centralizează inițiativele din comunitate (private și publice)  realizate pentru întărirea capacității spitalelor de a gestiona situatia COVID19.

A urmat apoi lansarea numărului scurt pentru Fondul Local de Investiții COVID19 din care se asigură constant echipamente de protecție pentru medicii din spitalele din Craiova și alte investiții necesare!

Pentru că este nevoie de implicarea tuturor, au fost salutate și încurajate toate inițiativele și eforturile comunității!

Începând cu luna martie 2020, prin utilizarea #HaiCuImplicarea atunci când au fost menționate campaniile de străngere de fonduri sau achiziții noi  – au fost identificate, centralizate si astfel s-a putut contribui la refacerea  necesarului de dotări și echipamente.

#HaiCuImplicarea

 

CAMPANII DE STRÂNGERE DE FONDURI

 

#HaiCuImplicarea  – „Ajută-mă să ajut’’ – este inițiativa unui grup de medici și asistenți  pusă în practică odată cu creșterea exponențială a cazurilor pozitive de COVID19, din dorința de a asigura nevoile stringente ale personalului medical.

Astfel a luat naștere o campanile de strângere de fonduri/bunuri lansată de grupul de inițiativă format din reprezentanții Sindicatului Unimedical, Sindicatul Promedica și Sindicatul Promedica Olt la care s-au alăturat fundații/ ONG-uri, grupuri de presă, voluntari, persoane fizice. Asociația ʺMedici pentru Viața Copiilorʺ s-a alăturat și a deschis un cont pentru această campanie.

Au participat la campanie: Dan Adrian Cherciu, Iordache Marius, Mihaela Claibel, Mihaela Popescu Cruceru, Mihai Ionut Dicu, Nicu Durau.

Link articol Facebook 

 

#HaiCuImplicarea –  Clinica ATI – Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

 

 În contul special deschis s-au strâns în prima etapă donații în valoare de 1000 de euro din care s-au achiziționat măști profesionale. Personalul Clinicii a solicitat permanent sprijin pentru achiziția de echipamente profesionale și dispozitive de ventilație mecanică noninvazivă destinate pacienților!

 

 

Link articol pe site topmedicalsupplier.ro 

 

 

 

 

#HaiCuImplicarea  – Asociația ʺLife is better with friendsʺ a demarat Campania ʺAjutor pentru spitaleʺ în vederea strângerii de fonduri pentru Clinicile de Chirurgie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Campania a înregistrat suma de 10.000 de lei și continuă!

 

Link articol Facebook 

 

 

 

 

#HaiCuImplicarea – Crucea Roșie Română a lansat campania națională de strângere de fonduri România salvează România donații prin sms la 8827 cu valoare de 2 euro/sms, din orice rețea, fără taxe suplimentare.

Donații s-au făcut și prin intermediul site-ului Crucii Roșii Române: www.crucearosie.ro sau direct în contul campaniei RO59BRDE410SV24517324100 (Lei), deschis la BRD Agenția Piața Română.

 

Donațiile colectate au fost utilizate pentru:

-dotarea unităților sanitare de pe întreg teritoriul României cu aparatură medicală și materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19ꓼ

-ajutor cu materiale de protecție pentru personalul angajat din instituțiile care asigură permanența în cadrul instituțiilor din subordinea MAI, MAPN, MSꓼ

-ajutor cu pachete alimentare și pachete igienice pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu, în limita resurselor disponibile, și în strânsă legătură cu autoritățile localeꓼ

-ajutor pentru centrele de carantină din țară, în limita resurselor disponibile, și în strânsă legătură cu autoritățile locale.

Link articol din presa

  

#HaiCuImplicarea – Asociația Vasiliada și Arhiepiscopia Craiovei

A fost deschis un cont special pentru susținerea spitalelor și a persoanelor afectate de COVID19, respectivꓽ RO 32RNCB0138018456980002.

 Link Facebook

 

#HaiCuImplicarea –  ARTI

A înființat Fondul Local de Investitii COVID19 din care au fost asigurate constant echipamente de protecție pentru medicii din spitalele din Craiova și alte investiții necesare acestora!

Link Facebook 

 

  

#HaiCuImplicarea –Asociația Dăruiește Viața

 

Pentru toate spitalele a fost nevoie constantă de echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie: combinezoane, mânuși sterile, măști, ochelari de protecție, dezinfectanți, aparate de ventilație, sonde de intubație, măști de oxygen, Kit-uri pentru ECMO.

 

https://www.facebook.com/pg/daruiesteviata.ro/posts/?ref=page_internal

  

#HaiCuImplicarea –  Asociația Spitalului Clinic Căi Ferate  “Împreună pe drumul spre sănătate”.

Personalul Spitalului Clinic Căi Ferate –spital suport pentru pacienții  Covid-19 a făcut la rândul său demersurile pentru a găsi furnizorii care să ajute cu materialele de urgențăꓽ măști, cobinezoane, ochelari speciali, viziere, botoșei speciali, halate chirurgicale, dezinfectanți.

Contul Asociației spitalului “Împreună pe drumul spre sănătate”.
RO32BRDE170SV28602971700.   Link Facebook 

 

 

INIȚIATIVE LOCALE SUPORT

 

#HaiCuImplicarea  – „Ajută-mă să ajut’’-  a fost dotată Clinica ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova cu echipamente specifice, respectiv canistre de aspirații secreții și măști oronazale pentru pacienți, patru aspiratoare și alte consumabile.

 #HaiCuImplicarea –  Clinica ATI – Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a făcut achiziții de material de protecție pentru personal în valoare de 20.000 lei din fondurile proprii ale medicilor.

#HaiCuImplicarea  – ACCES Oltenia a derulat campania de achizitție de măști pentru ventilație Hans Rudolph și botoșei de unică folosință, echipamente destinate clinicii ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Achizițiile s-au făcut din fonduri proprii!

https://www.facebook.com/accesoltenia/

 

 #HaiCuImplicarea  – World Vision Romania- Dolj office

În lupta împotriva COVID19 mulți oameni din comunitățile sărace au fost singuri și disperați. Fără acces la servicii medicale sau produse de igienă pentru gospodărie sau la alimentele de bază,  World Vision a intervenit pentru a-i ajuta!

Link articol presa

  

 

 

#HaiCuImplicarea – Asociația Lindenfeld s-a organizat să reia activitățile copiilor din centre. Au fost achizitionate calculatoare și au fost derulate  activități on-line. Micuții vau beneficiat de ore de lectură cu actori ai Teatrului Național ʺMarin Sorescuʺ, jocuri online, matematică și română, sport indoor (împreună cu personalul – partener de la Kinetoplus).

https://www.facebook.com/pg/Ajungem-MARI-Dolj-213784269420712/posts/?ref=page_internal

 

#HaiCuImplicarea – Filiala de Crucea Roșie Dolj

  • La nivelul județului Dolj cu sprijinul ISU Dolj au fost duse pachete cu alimente de bază și produse de igienă pentru persoane vârstnice fără aparținători din 7 comune doljene.
  • Au fost trimise medicamente și produse de igienă către Căminul pentru persoane vârstnice din Craiova.
  • Au fost distribuite produse de igienă la solicitarea diverselor instituții publice.

#HaiCuImplicarea – Asociația Vasiliada și Arhiepiscopia Craiovei au desfășurat Campania denumită generic “Dragostea nu cade niciodată!”

  • În data de 24.03.2020 au fost lansate trei linii telefonice disponibile 24/24h la care au răspuns asistenți sociali care au preluat nevoile cetățenilor și psihologi care au asigurat asistență de specialitate.
  • În baza parteneriatului cu Primăria Craiova și Prefectura Județului Dolj, asistenții sociali și voluntarii din parohiile Arhiepiscopiei au colectat alimente de bază și produse de igienă pe care le-au distribuit persoanelor vârstnice și altor persoane izolate la domiciliu.
  • În data de 25 martie 2020 a fost donat un aparat de terapii de substituire renală necesar pentru tratarea pacienților infectați cu virusul COVID-19 aflați în stare gravă, pentru dotarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Aparatul a fost achiziționat de Asociația Vasiliada, Arhiepiscopia Craiovei și SC QFORT SA .
  • În toate bisericile din Craiova și Târgu Jiu s-au organizat colecte de alimente neperisabile și produse de igienă.

#HaiCuImplicarea –  Rotary Club Craiova Probitas

  • A repus în funcțiune 6 aparate de ventilație mecanică ale secției ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ventilatoarele mecanice au fost de importanță vitală în suportul pacienților critici infectați cu COVID-19.
  • Rotaract Craiova Probitas și  SSCR Craiovas-au alăturat inițiativei echipei viziere.ro și cu ajutorul celor de la Visual Agency au realizat vizierele destinate protecției cadrelor medicale.
  • Au fost achiziționate și donate autorităților kit-uri de testare pentru un număr de 250 de persoane.

 

#HaiCuImplicarea –  Primăria Municipiului Craiova

 

      • Depistarea coronavirusului a fost posibilă la Craiova cu un sistem 𝐑𝐄𝐀𝐋 𝐓𝐈𝐌𝐄 𝐏𝐂𝐑! Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ʺVictor Babeșʺ a beneficiat de un aparat modern de depistare a coronavirusului, finanțat de Primăria Craiova.
        Este vorba despre o linie de biologie moleculară complet automată (inclusiv combina de stocare), echipament modern ce a permis unității sanitare să efectueze de șase ori mai multe teste pe zi față de numărul inițial de probe și la costuri mult diminuate pentru kiturile necesare. Echipamentul nou a asigurat până la 120 probe/12 ore.

      Kitul a oferit rezultate în timp foarte scurt, fără erori.

      https://www.facebook.com/GenoiuMihail/posts/1086908248340767

       

      • Primăria Craiova a venit în sprijinul persoanelor de peste 65 de ani fără susținători și persoanelor aflate în situații deosebite și a pus la dispoziție un număr de telefon la care să poată solicita ajutorul, în caz de nevoie – 0351.171.892.  În paralel a funcționat telefonul cetățeanului 0251.984.

      O echipă operativă formată din angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și ai Serviciului de Situații de Urgență din cadrul Primăriei Craiova a acționat în sprijinul cetățenilor.

https://www.facebook.com/pg/Primaria-Municipiului-Craiova-821317074598966/posts/?ref=page_internal

 

#HaiCuImplicarea –  Centrul de Psihoterapie Irina Gruia

Din data de 19 martie 2020 a fost creat un grup de suport online pentru a-i ajuta pe cei care au avut nevoie să facă față provocărilor perioadei pandemiei Covid19, participând la întâlniri online zilnice, gratuit, cu specialiștii psihoterapeuți ai Centrului de Psihoterapie Irina Gruia, cu experiență de lucru de peste 15 ani.

Grupul “Co-Help” a oferit posibilitatea de a întâlni profesioniști și tehnici speciale de lucru pentru reducerea anxietății, a tensiunii și emoțiilor extreme.

Link articol din site https://www.centruldepsihoterapie.ro

 

#HaiCuImplicarea –  ARTI

    • Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS este un proiect powered by ARTI demarat în anul 2006. În vremurile COVID19 și-a asumat să dezvolte spiritul de voluntariat și suport al fiecăruia dintre noi prin implementarea campaniei  #AjutaNuAstepta și să mențină la un nivel decent sănătatea mintală a comunității prin campania #TotulVaFiBine.
    • Situațiile de urgență presupun măsuri de urgență! Au fost puse la un loc initiațivele din toate programele strategice ale Asociației Române a Tinerilor cu Inițiativă: Centrul de Voluntariat, Școala Româno-Britanică, STOP ANALFABETISM DREPT MOȘTENIRE și SUPORT.

     

    • Analfabetismul funcțional pe care ARTI luptă să-l elimine de peste 17 ani, este din păcate cel care a făcut victim în România în contextul pandemiei COVID 19! Când nu poți recepta mesaje scrise sau orale si alegi să petreci ziua ignorând mesajele de avertizare ale autorităților , este cu atât mai importantă concentrarea pe copii și educația generațiilor viitoare.

    Pentru că EDUCAȚIA este singura soluție pentru a avea o țară cu un popor sănătos, disciplinat, cu respect față de sine și față de cei din jurul său!

    • ARTI a lansat numărul de telefon 07VOLUNTAR pentru suport: spitale și cetățeni în situația pandemiei COVID19.

 

https://www.facebook.com/tineri.cu.initiativa/

https://www.facebook.com/voluntaris.craiova/

 

 

 

#HaiCuImplicarea –  Asociatia Studenților Facultății de Știinte Sociale

 

Convenția Organizațiilor Studențești împreună cu Asociația Studenților Facultății de Știinte Sociale și organizațiile membre C.O.S au desfășurat  evenimentul “Fabrica de Fericire”.

https://forms.gle/GxBnzQWKx88ipFV17

❗Celor interesați li s-a pus la dispoziție o bicicletă pentru a se putea deplasa mai ușor către centrele comerciale și de acolo către persoanele aflate în nevoie.
Pentru siguranța voluntarilor din cadrul proiectului s-au pus la dispoziție măști și mănuși de unică folosință, cât și produse de dezinfectare.

Link articol pe Facebook

 

#HaiCuImplicarea –Asociația Dăruiește Viață a donat  Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ʺVictor Babeșʺ și  Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiovaꓽ

  • echipamente de protecție: bazine igienizare, dezinfectant Asepotaman, combinezoane protecție antivirală complete (cu mască, mănuși și ochelari), halate impermeabile de unică folosință, mănuși din nitril fără pudră, măști chirurgicale, șervețele de catetere, dezinfectante, servețele dezinfectante împotriva CD și MRSA, botoși lungi, capison TYVEK HOOD.
  • echipamente medicale: ploști de unică folosință femei, sisteme de aspirație circuit închis, tăvițe renale de unică folosință, urinare de unică folosință bărbați.

 

#HaiCuImplicarea –  SPARTAN a oferit meniuri tuturor celor din linia 1 în Suceava!

Craiova#HaiCuImplicarea!

Link articol pe Facebook

 

 

#HaiCuImplicarea –  Ramona Săseanu

700 de viziere au fost achiziționate pentru: Spitalul Filantropia Craiova, Spitalul de Pediatrie Craiova, UPU – SCJU și alte Secții, Spitalul Tg. Cărbunești, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, Spitalul Filiași, Spitalul CF Craiova

Link articol Facebook

 

#HaiCuImplicarea –  Ciprian Stănescu

De ce trebuie să #StamAcasa

Link articol Facebook

 

#HaiCuImplicarea –  Curtea Regală

Curtea Regală a venit  în sprijinul persoanelor în vârstă prin livrări la domiciliu de alimente și medicamente.

Link articol Facebook

 

 

#HaiCuImplicarea–  Ruris și World Vision a asigurat 600 de echipamente de igienizare pentru combaterea răspândirii COVID-19.

Link articol din presa

 

#HaiCuImplicarea– Simona Vasile

Kiss FM a pus la dispoziție spațiu de promovare gratuit pentru campaniile destinate limitării efectelor COVID-19.

Link articol Facebook 

 

#HaiCuImplicarea-Sânziana Spring

DONEAZA UN MENIU! În fiecare zi tot mai multe persoane au participat la demersul de a oferi o masă caldă personalului medical de la Spitalul de Boli Infecțioase ʺVictor Babeșʺ Craiova! Brutăria SILPROD din cartierul Valea Roșie a furnizat pâinea pentru aceste meniuri!

Link articol Facebook

 

#HaiCuImplicareaSuport pentru persoanele cu boala celiaca!

Link articol Facebook

 

#HaiCuImplicarea#TotulVaFiBine

În cadrul campaniei #TotulVaFiBine, Miss Livia Popescu din cadrul Școlii Româno-Britanice a propus activități creative în Săptămâna Teatrului, care s-au putut  face acasă, alături de micuți.

Propunerile au fost:
✅ Citiți împreună o piesă de teatru scurtă (sau inventați una)
✅  Încercați interpretarea ei.
Transformați sufrageria în scenă. Familia poate fi publicul. Incropiți alături de copii costume din orice de prin casă.
✅ Postați pe Facebook piesa de teatru utilizând #TotulVaFiBine #TeatruAcasa

Campania #TotulVaFiBine a urmărit menținerea sănătății mintale a persoanelor care au stat acasă pentru diminuarea efectelor COVID-19 și oprirea răspândirii virusului în comunitate! #StatiAcasa

https://www.facebook.com/pg/voluntaris.craiova/posts/?ref=page_internal