Programul are ca scop sprijinirea persoanelor care au părăsit timpuriu școala sau nu au absolvit învățământul obligatoriu pentru recuperarea învățământului primar, facilitând organizarea unei serii de module ce le va permite acestora posibilitatea absolvirii învățământului primar.

Prin proiectul “Înapoi la școală”, beneficiari ai programului ,,A doua șansă” (ADS) au fost 110 persoane care au părăsit timpuriu școala și 100 de persoane care nu au absolvit învățământul obligatoriu. Aceștia au beneficiat de acțiuni specifice pentru îmbunătățirea și promovarea abilităților speciale în scopul facilitării integrării sociale a populației în educația de tip “A doua șansă” (ADS).

Programul ADS se derulează permanent prin intermediul Școlii Româno-Britanice, luând în considerare particularitățile și nevoile de formare în procesul educativ al grupurilor – țintă pe identificate. În urma promovării modulelor de formare, participanților li se eliberează o “adeverință de promovare a modulului” echivalentă cu absolvirea claselor primare corespunzătoare.

Craiova ADS

“ARTI reprezintă motorul comunităților locale din România în a-și dezvolta soluții reale pentru problemele cu care se confruntă. Credem cu adevărat că oamenii reprezintă adevărata resursă a României, iar misiunea noastră este aceea de a-i educa pentru viitor și pentru a genera noi schimbări sociale.”

Cristina Catană-Bucă, Președinte ARTI

“Felicit inițiativele ARTI și apreciez implicarea lor alături de alte proiecte ale comunității. Colaborarea Bebevesel si ARTI aduce de fiecare dată un real succes fiecărui eveniment. Mereu activi, mereu cu spirit civic, mereu cu idei de a se implica în viața socială, echipa ARTI este un exemplu că totul se poate dacă se vrea. Le apreciez forța de a face lucruri și le mulțumesc pentru toate momentele atât de frumoase care ne leagă!”

Simona Vasile, Organizator evenimente pentru părinți și copii în Craiova

“Sunt lucruri care îți rămân tatuate pe suflet. Sunt imagini ce intră în categoria amintirilor prețioase ce mai revin în prim plan din când în când.
Nu mai are rost să spun ce reprezintă pentru mine cariera mea muzicală, prezența pe scenă, emiterea emoțiilor prin intermediul melodiilor către oameni. Nu am cum să uit începutul…
Scena concursului “Micul Artist”…colegii cu doamna învățătoare în primul rând…primul meu premiu..sunt câteva din culorile ce aparțin tabloului de început.
Echipa care a organizat acest proiect are o ideologie atrăgătoare pentru mine. Ei își propun să îi încurajeze pe tineri să facă ce le dictează sufletul..să-și urmeze visul..să lupte pentru asta…să îi ajute si pe ceilalți să se ridice. În ceea ce mă privește..de la acea participare am început să văd mai clar care e drumul meu.. Mă bucur mult că am avut ocazia să colaborez cu ei.”

Cristian Sanda, finalist la Vocea României

Pentru mine, ȘCOALA ROMÂNO-BRITANICĂ este un mediu educațional care INSPIRĂ: îi inspiră BUCURIE fiului meu atunci când învață, îi prețuiește CURIOZITATEA și îi suflă în aripi în firescul fiecărei zile; îmi inspiră mie ÎNCREDERE că fiul meu primește aici experiențe folositoare în viață, atât din punct de vedere cognitiv, cât și din perspectiva cunoașterii realității. Ca elev al Școlii Româno-Britanice, fiul meu face parte dintr-o comunitate școlară cu PRINCIPII SĂNĂTOASE care încurajează și sprijină DEZVOLTAREA EDUCAȚIEI. Școala Româno-Britanică este pentru noi o FAMILIE extinsă în care simțim că elevii cresc frumos într-un mediu benefic și serios care le inspiră SIGURANȚĂ și ATENȚIE și care îi inspiră să iubească învățătura.

Adriana Lăzărescu, Mama lui Ștefan – Școala Româno-Britanică, Red House clasa a II-a

Dorința firmei noastre de a intra în grupul de parteneri Edubenefits pentru susținerea educației a fost determinată de încredere față de acest proiect și de încrederea noastră legată de importantă educației în societatea în care trăim. Iar legat de importanța educației o să las pe alții să vorbească despre valorile ei:

– Tot ceea ce n-aveam de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educație. Această educație ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri. Jean Jacques Rousseau
– Educația este cea mai bună arma pe care o puteti folosi pentru a schimba lumea – Nelson Mandela.”

Bogdan Buzatu, Oltenia Garden