Mulți spun ,,În România ultimul stinge lumina”.

Alături de TINEri noi aprindem lumina! Aprindem inițiativele care fac România mai bună!

De peste 20 de ani, împreună, SCHIMBĂM VIEȚI! 

Credem în schimbările sociale care vin de la oameni și în cei 21 ani de existență, am demonstrat că SE POATE și că dezvoltarea comunitară este cheia evoluției sociale!

Noi CONSTRUIM ȘCOLI drept modele educaționale, EDUCĂM COPII pentru viitor, ANTRENĂM RESURSELE comunității pentru a produce schimbări pozitive.

Dezvoltarea comunitară presupune un tip de schimbare socială pozitivă, posibilă doar cu investiții în “infrastructura” socială, respectiv acces la educație pentru întreaga populație sau acces la asistență medicală etc.

Dezvoltarea socială presupune creșterea bunăstării individuale și familiale, respectarea drepturilor omului, reducerea sărăciei prin acces la oportunități economice și la sistemul de protecție.

Dezvoltarea socială face referire la incluziune socială prin dezvoltarea relațiilor sociale și structurilor prin care oamenii să acceadă în rețele sociale viabile.

Dezvoltarea socială ia în considerare demnitatea, egalitatea dintre oameni, preocuparea pentru “binele comun”. Acest fenomen se produce pe verticală și are conotații calitative, în timp ce creșterea se produce pe orizontală și are doar conotații cantitative.

Acestea sunt elemente care vor genera pe termen mediu și lung creștere economică durabilă în care ne propunem să implicăm tinerii drept resursă pentru viitor.

“ARTI reprezintă motorul comunităților locale din România în a-și dezvolta soluții reale pentru problemele cu care se confruntă. Credem cu adevărat că oamenii reprezintă adevărata resursă a României, iar misiunea noastră este aceea de a-i educa pentru viitor și pentru a genera noi schimbări sociale.”

Cristina Catană-Bucă, Președinte ARTI

“Felicit inițiativele ARTI și apreciez implicarea lor alături de alte proiecte ale comunității. Colaborarea Bebevesel si ARTI aduce de fiecare dată un real succes fiecărui eveniment. Mereu activi, mereu cu spirit civic, mereu cu idei de a se implica în viața socială, echipa ARTI este un exemplu că totul se poate dacă se vrea. Le apreciez forța de a face lucruri și le mulțumesc pentru toate momentele atât de frumoase care ne leagă!”

Simona Vasile, Organizator evenimente pentru părinți și copii în Craiova

“Sunt lucruri care îți rămân tatuate pe suflet. Sunt imagini ce intră în categoria amintirilor prețioase ce mai revin în prim plan din când în când.
Nu mai are rost să spun ce reprezintă pentru mine cariera mea muzicală, prezența pe scenă, emiterea emoțiilor prin intermediul melodiilor către oameni. Nu am cum să uit începutul…
Scena concursului “Micul Artist”…colegii cu doamna învățătoare în primul rând…primul meu premiu..sunt câteva din culorile ce aparțin tabloului de început.
Echipa care a organizat acest proiect are o ideologie atrăgătoare pentru mine. Ei își propun să îi încurajeze pe tineri să facă ce le dictează sufletul..să-și urmeze visul..să lupte pentru asta…să îi ajute si pe ceilalți să se ridice. În ceea ce mă privește..de la acea participare am început să văd mai clar care e drumul meu.. Mă bucur mult că am avut ocazia să colaborez cu ei.”

Cristian Sanda, finalist la Vocea României

Pentru mine, ȘCOALA ROMÂNO-BRITANICĂ este un mediu educațional care INSPIRĂ: îi inspiră BUCURIE fiului meu atunci când învață, îi prețuiește CURIOZITATEA și îi suflă în aripi în firescul fiecărei zile; îmi inspiră mie ÎNCREDERE că fiul meu primește aici experiențe folositoare în viață, atât din punct de vedere cognitiv, cât și din perspectiva cunoașterii realității. Ca elev al Școlii Româno-Britanice, fiul meu face parte dintr-o comunitate școlară cu PRINCIPII SĂNĂTOASE care încurajează și sprijină DEZVOLTAREA EDUCAȚIEI. Școala Româno-Britanică este pentru noi o FAMILIE extinsă în care simțim că elevii cresc frumos într-un mediu benefic și serios care le inspiră SIGURANȚĂ și ATENȚIE și care îi inspiră să iubească învățătura.

Adriana Lăzărescu, Mama lui Ștefan – Școala Româno-Britanică, Red House clasa a II-a

Dorința firmei noastre de a intra în grupul de parteneri Edubenefits pentru susținerea educației a fost determinată de încredere față de acest proiect și de încrederea noastră legată de importantă educației în societatea în care trăim. Iar legat de importanța educației o să las pe alții să vorbească despre valorile ei:

– Tot ceea ce n-aveam de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educație. Această educație ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri. Jean Jacques Rousseau
– Educația este cea mai bună arma pe care o puteti folosi pentru a schimba lumea – Nelson Mandela.”

Bogdan Buzatu, Oltenia Garden